Săptămâna Psihologiei la IPLT „Ginta Latină” – Împreună împotriva bullyingului!
În perioada 20–24 octombrie 2025, în cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „Ginta Latină”, psihologul școlar Mihaila Ecaterina a organizat Săptămâna Psihologiei, având ca temă centrală: „Stop bullyingului în școală”.
Pe parcursul întregii săptămâni, elevii au participat la activități educative și interactive menite să promoveze toleranța, empatia și comunicarea nonviolentă în rândul comunității școlare.
De asemenea, a fost organizat un seminar dedicat cadrelor didactice, cu tema „Implicarea colectivă a profesorilor în prevenirea fenomenului bullyingului în școală”. Scopul acestuia a fost de a consolida rolul educativ al profesorilor în identificarea, prevenirea și reducerea comportamentelor de tip bullying, contribuind astfel la crearea unui climat școlar sigur și incluziv.




















O școală fără bullying este o școală în care fiecare copil se simte văzut, auzit și respectat. Când alegem să cultivăm empatia, curajul și solidaritatea, transformăm educația într-un spațiu sigur, unde diferențele nu despart, ci apropie. Să fim vocea care spune „Stop!” și inima care spune „Ești important!” – pentru că fiecare gest de bunătate poate schimba o viață.

