ION IACHIM: „INSPIRAȚIA MEA VINE DIN TOTALITATEA VIEȚII”

PLEȘCA VLĂDĂLINA: De unde luați inspirație pentru cărțile Dumneavoastră și ce faceți în momentele în care muza refuză să vă viziteze?

ION IACHIM: „Precum și majoritatea scriitorilor, nu scriu pe o singură undă. Scriu romane istorice și cărți pentru copii. În momentul în care scriu pentru copii, aceste cărți fiind cel mai greu de realizat, revin și eu în copilărie, la năzbâtiile, pe care le făceam. Când scriu cărți cu tematică istorică – cercetez foarte multe documente, deoarece chiar dacă un roman istoric se bazează și pe fantezia autorului, în el trebuie să fie și istorie. Dacă nu ești bine documentat, nici nu are rostul să te apuci de un roman istoric. Răspunzând la întrebare, aș putea spune că inspirația mea vine din totalitatea vieții.”

FĂURAȘ GIULIA: Se merită ca tinerii de astăzi să-și facă studiile în domeniul pedagogiei?

ION IACHIM: „Se merită… desigur. Știu că visați la profesii mai avantajoase din punct de vedere financiar și nu vă condamn pentru aceasta. Un tânăr de astăzi, precum și tinerii de mai înainte, aspiră spre o viață mai bună, spre un salariu mai mare, ceea ce nu este condamnabil. În același timp, de pedagogie trebuie să te apropii cu dragoste. Dacă te apropii de ea fără dragoste, nu vei fi niciodată pedagog. Trebuie să ardă ceva în inimă, să mocnească, să izbucnească în flăcări pentru disciplina predată și pentru copii, care sunt irepetabili. Nu mi-am ales o altă profesie, de exemplu – tractorist, profesie populară în acea perioadă, nu de accea că ar fi o meserie de neglijat, dar deoarece nu am nici o atracție pentru tractor și șuruburi. De pedagogie trebuie să te apropii cu inima și sunt forte bucuros când aflu că în școli există și elevi foarte buni, care s-au dus la pedagogie. În zilele noastre (și este un adevăr dureros), la pedagogie merg, de obicei, elevii care nu au avut rezultate prea mari la învățătură. Dar sunt și excepții.”

PLEȘCA VLĂDĂLINA: Cartea „Cu jăraticul pe buze” este înalt apreciată de Spiridon Vangheli, care spune că ați lucrat foarte mult timp la ea. Câți ani v-a luat scrierea romanului?

ION IACHIM: „Cartea „Cu jăraticul pe buze” a suferit patru ediții. Dacă ar fi vorba de prima ediție, aș putea să vă spun că am lucrat un an și jumătate. Dar, dacă ar fi să luăm în ansamblu timpul, pe care l-am irosit cu scrierea acestei cărți în patru ediții, atunci ar fi vreo 20 de ani. Eu lucrez încet, lucrez miticulos și nu e doar cazul meu. Goethe a lucrat la „Faust” 60 de ani. Ediția a patra a lucrării am completat-o cu un capitol. Mi-a rămas să decid când și cum o să public lucrarea, pentru că o carte se scrie mai mult sau mai puțin greu, dar publicarea este foarte complicată și costisitoare.”

FĂURAȘ GIULIA: Într-un interviu, dar și în „Teia” îi criticați pe autorii, care nu pun suflet în operele lor. Care scriitori contemporani nouă merită citiți?

ION IACHIM: „Am intuit că voi avea o astfel de întrebare și am adus o listă a scriitorilor, care, cred eu, merită lecturați. Mie mi-au plăcut aceste cărți și, probabil, dacă le veți citi, vă vor fi și vouă pe plac. Ioan Groșan este un scriitor de fantastică umoristică. Lucrarea lui Gib Mihăiescu – „Rusoaica”- poate fi lecturată începând cu clasa a IX-a. Numaidecât trebuie să lecturați „Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu. Încercați să parcurgeți și operele lui Augustin Buzura. Mihail Sadoveanu… Ce limbă frumoasă, gustoasă, mustoasă are Sadoveanu! Dacă personajele sale ar fi avut posibilitatea să-și imprime vocea, ai putea sta ore întregi să le asculți. Îmi place Fiodor Dostoievski. Nu-mi plac viziunile sale de filorus încrâncenat, dar în rest, are o scriitură foarte bună, chiar dacă se citește greu. Puteți să nu citiți scriitorii realismului socialist; nici n-o să-i înțelegeți și nici nu e cazul să vă pierdeți timpul cu operele lor.

PLEȘCA VLĂDĂLINA: Cine v-a motivat să alegeți facultatea de pedagogie?

ION IACHIM: „Nu puteam să merg la Universitatea Tehnică; eram certat cu matematica și cu fizica. Nu puteam să mă duc la dans, pentru că nu puteam să dansez. Puteam să merg la istorie, geografie sau la limbă și literatură. Am avut și un profesor foarte bun de limbă și literatură moldovenească-română, care mai apoi a devenit și scriitor. I-am scris apoi și o recomandație fostului meu profesor, pentru a putea să adere la Uniunea Scriitorilor. Îi zicea Constantin Bobeică și a fost un pedagog foarte bun.”

FĂURAȘ GIULUA: Care ar fi o listă de zece cărți, pe care ar trebui să le citească fiecare elev până la absolvirea liceului?

ION IACHIM: „E greu de spus, pentru că fiecare are gusturile sale. În primul rând, fiecare trebuie să citească „Abecedarul”. Eu, deschizând o carte, înțeleg dacă „este a mea sau nu” și o citesc doar dacă îmi place stilul autorului. Consider că o carte trebuie să te atragă, „să te tragă de mânecă”. Cu restul cărților nu-mi pierd timpul.”

PLEȘCA VLĂDĂLINA: V-ați gândit vreodată să renunțați la profesia de scriitor?

ION IACHIM: „A fi scriitor adevărat e ca și cum ai fi un fumător adevărat. Nu te poți dezice de obiceiul tău. Mă trezesc dimineața, atunci sunt orele mele de scris. Fie că îmi este bine, fie că îmi este rău – îmi iau ceaiul și mă așez la masa de scris. Uneori scriu repede 2 – 3 pagini. Alteori stau săptămâni întregi în fața foii curate și-mi vin fel de fel de gânduri, dar ele nu se încheagă în manuscris și nu sporesc cartea.”

FĂURAȘ GIULIA: Cu siguranță, din fiecare carte avem ce învăța. Totuși, care sunt autorii de la care ați învățat cele mai multe lucruri?

ION IACHIM: „Am învățat foarte multe de la Creangă, de la Sadoveanu, de la Vangheli. Deși scrie pentru copii, Vangheli are o limbă atât de fericită. Citind cartea lui Ionel Teodoreanu ai impresia că își zice cântul o privighetoare în primăvară. Este un scriitor cu metafore inedite, motiv din care prietenii îl porecleau „Metaforel”. Să nu vă închipuiți că poți deveni scriitor fără a citi. O femeie sau un bărbat, care se duce să muncească la câmp, nu v-a deveni niciodată un prășitor bun, dacă are o sapă foarte rea. Lecturile sunt instrumentele scriitorilor. Sigur, pentru a deveni un scriitor, pe lângă lecturi, trebuie să ai și un dar de la Dumnezeu. Darul de la Dumnezeu și lecturile te fac scriitor adevărat.”

PLEȘCA VLĂDĂLINA: Ați avut un profesor, care v-a influențat în mod deosebit?

ION IACHIM: „Da. Este vorba de Constantin Bobeică, despre care deja am pomenit. Era un profesor foarte sever, mai ales la evaluări. Nu am îndrăznit niciodată să copiez la orele dumnealui. El m-a îndrumat pe calea ce am ales-o și soția sa, care mi-a fost învățătoare în clasele primare. Deși era rusoaică, ne spunea niște povești nemaipomenit de frumoase, într-o limbă perfect românească.”