Str, Ginta Latină 9
+373 (022) 340 100
gintalatina79@gmail.com

Ultimul Sunet 2026 la IPLT „Ginta Latină

Ultimul Sunet 2026 la IPLT „Ginta Latină

La 29 mai 2026, comunitatea IPLT „Ginta Latină” a trăit unul dintre cele mai emoționante momente ale anului școlar – careul solemn dedicat sărbătorii Ultimului Sunet, eveniment ce a marcat încheierea unui an plin de reușite, experiențe valoroase și amintiri de neuitat.

În cadrul festivității, elevii claselor a IX-a și a XII-a au oferit momente artistice deosebite, încărcate de emoție și recunoștință, exprimând aprecierea lor pentru profesorii care i-au îndrumat și pentru colegii alături de care au parcurs această etapă importantă a vieții.

Un moment special al ceremoniei l-a constituit premierea profesorilor, elevilor și membrilor Consiliului Elevilor, în semn de apreciere pentru implicarea, dedicarea și rezultatele remarcabile obținute pe parcursul anului școlar.

Felicitări întregii comunități școlare pentru efortul, perseverența și realizările din acest an! Le dorim absolvenților mult curaj, încredere și succes în toate provocările și oportunitățile care îi așteaptă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *