„Nu toate florile înfloresc la fel” – lecții de empatie și incluziune în comunitatea școlară.

În cadrul campaniei „Nu toate florile înfloresc la fel”, organizate de A.O. „Prietena mea”, în instituția noastră s-au desfășurat o serie de activități dedicate conștientizării Sindromului Down, promovării acceptării și incluziunii. Activitățile au fost coordonate de psihologul Mihaila Ecaterina, în colaborare cu cadrele didactice Sîrbu Inga, Bilenco Mariana și Cojocari Drăgălina.
Elevii claselor primare s-au implicat activ în diverse inițiative educative și creative. Astfel, clasa I „A” a participat la activitatea „Ciorapi diferiți pentru prietenie”, un gest simbolic ce promovează diversitatea și prietenia. Elevii clasei a III-a „C”, în cadrul temei „Prietenia nu vede diferențele”, au purtat ciorapi desperecheați, au scris mesaje de susținere și au realizat un podcast cu gânduri și reflecții despre acceptare.
De asemenea, elevii au primit semne de carte tematice și au decorat baloane cu simboluri specifice, contribuind la crearea unei atmosfere pline de culoare și sensibilitate. Clasele a IV-a „A” și „B” au realizat „Sfoara școlii acceptării”, o activitate menită să sublinieze importanța incluziunii și a respectului reciproc.
Un moment deosebit l-a constituit expoziția organizată în ograda instituției, care a inclus un QR code informativ despre Sindromul Down, oferind comunității școlare oportunitatea de a se informa și de a înțelege mai bine această condiție.
Totodată, clasa a IV-a „E” a creat „Grădina Diversității”, un spațiu simbolic ce reflectă ideea că fiecare copil este unic, valoros și merită acceptat așa cum este.
Prin aceste activități, elevii au învățat lecții importante despre empatie, respect și solidaritate, contribuind la formarea unui climat școlar deschis, prietenos și incluziv.






















